„Creaţia lui Iulian Mîţă propune asemeni multor tendinţe artistice contemporane o inevitabilă ambivalenţă stilistică, o destructurare organică a personalitaţii fauritoare de frumos într-o dualitate aparent ireconciliabilă: picturi cognitive şi gestualism grafic. Demonstraţia de forţa şi dinamism pe care o realizează în surprinderea spontană a mişcării prin tuşe nervoase dar ferme ce amintesc concomitent de eleganţa şi măiestria stampelor japoneze dar şi de prefacerile metabolice ale expresionismului liric situeaza desenul lui Iulian Mîţă în aria prohibitiv – valorică a contemporanilor – plasticieni, bine instruiţi profesional, muncitori silnici şi valorificatori ai propriului talent. Iulian Mîţă este , în acest moment, un artist discutabil, ale cărui lucrări pot face oricand obiectul multiplelor interpretari critice, dar mai presus de toate Iulian Mîţă este un artist viu, un artist complex racordat la tensiunile şi prefacerile epocii sale.”
Autor text: artist DAN TUDOR TRUICA